și poate că aș fi de acord cu această patalama de tristă dacă aș beneficia și de explicații serioase. majoritatea, însă, se rezumă la a-mi spune că nu este veselă pentru că nu are ritm, pentru că nu este pretabilă, probabil, unei discoteci. stau atunci și mă întreb care oare e mai tristă între asta și asta?
acestea fiind zise, m-am săturat să mi se spună că melodiile care îmi place să îmi gâdile urechile sunt melancolice (a se citi: deprimante). recunosc, însă, că nu m-am gândit niciodată să categorisesc muzica în tristă și veselă. și poate de aici se trage totul.
eu (și aici intervine subiectivismul) mă raportez la muzică de bună sau de proastă calitate. la senzațiile pe care mi le oferă, la momente (re)trăite la auzul unui sunet acompaniat sau nu de un vers. și hai, să zicem că aș fi de acord cu voi. ce e atât de rău în a asculta muzică tristă?
