Monday 25 June 2012

din ciclul "ce se naște din pisică..."

am vrut mereu să aflu povești despre istoria familiei, fiind atât curios să văd din cine mă trag, cât și doritor să aflu cu cine semăn așa cum sunt. cea care urmează mi-a spus-o tata acum o lună, când a fost în vizită pe la mine și sună cam așa:pe vărul lui tatae îl chema Ștefănică. Ștefănică Jebeleanu. bănățan, ca și bunicul, băiat isteț, crescut la sat, în familie simplă, a ales să meargă la facultate. zis și făcut. s-a dus nea Ștefănică la Constanța, unde a făcut 3 ani de facultate, agronomie dacă nu îl înșeală memoria pe tata, după care a zis că nu mai are ce învăța și că îi e dor de locurile natale, așa că s-a întors în Banat. acolo îl găsește povestirea mea, păstorind o turmă de capre. într-o zi, localitatea din care era nea Ștefănică aflându-se destul de aproape de graniță, pe lângă pășunea pe care își dusese el caprele trecu o mașină a unei familii de belgieni. aceștia, dorind să afle cum puteau ajunge mai repede la Timișoara, se opriră să îl întrebe despre drum pe păstorul român, probabil nesperând ca acesta să îi și înțeleagă. nu mică le-a fost, cred, mirarea când nea Ștefănică le-a răspuns într-o franceză cursivă (merită menționat că vorbea fluent 3 limbi străine). dar alta e treaba faină. belgienii sigur s-au frecat de câteva ori la ochi când au văzut că păstorul român care ieșise cu caprele citea... Schopenhauer. 


true story.