Thursday 25 October 2012

Regele meu.

„Bunica mea a cerut să fie însoțită
în greaua trecere a vămilor cerești
de un portret
al unui domn,
strecurat sub rever
ca un mister.
Prost educat și lipsit de înțelegere,
am crezut, la vârsta minciunilor de alții mestecate,
că domnul nu e decât un amant
pe care eu, juvete, aruncat în joc,
n-am voie să-l mărturisesc.
Urcat în pod,
după comuniunea sa din groapă
- dragoste, pe veci așezată -
am descoperit figura celui ales,
în pagini de sepia;
era Regele meu.”

de Marius Ghilezan

 
La mulți ani, Majestate!

Tuesday 16 October 2012

5 ani.

atât a trecut de când, dintr-o joacă, am început acest blog. și care tot dintr-o joacă va merge înainte. pentru că aici am scris mereu ceea ce am simțit și despre oameni și lucruri în care am crezut, indiferent dacă bine sau prost, puțin sau mult, ascunzând mai mereu, printre rânduri, bucăți din mine. și îmi place să cred că așa voi face și în continuare. 

and I guess I'll just begin again,
you'll say: can we still be friends?
well, my mind is open wide,
now I'm ready to (re)start.

Sunday 14 October 2012

Munch, Klein, Moriyama and... Anonymous.

they are Anonymous.

                    the artist.


             creating art from physical pain.

        this was no ordinary man.

           the kiss

           Girls on the bridge

    Two lonely people

    Self-portrait - Munch

       "My approach is very simple - there is no artistry.
              I just shoot freely."


          Polaroid painting - Daido Moriyama


"If your photographs are not good, it is because you were not close enough." William Klein

Saturday 13 October 2012

amintiri din copilărie

scriam mai demult, pe la începuturile acestui blog, despre prietenie și ce înseamnă ea pentru mine, așa că nu voi încerca să repet acele cuvinte. cred cu convingere că prietenia este în rândul celor mai speciale experiențe, dacă le pot numi așa, ori trăiri, pe care le putem încerca, descoperi, învăța în viață. și trecând de la general la personal, eu fără prieteni aș muri mai repede decât fără apă. cât despre lucruri (redescoperiri, mai bine zis) de felul celui de mai jos, acestea sunt printre cele mai valoroase pe care le-aș putea deține vreodată.
poate și pentru că cele mai de preț lucruri în viață nu sunt lucruri.



în ceea ce îl privește pe Matei, eroul povestirii mele, ei bine, el mi-a fost primul prieten în adevăratul sens al cuvântului. am crescut împreună, despărțiți de peretele nu foarte gros al unui etaj de bloc, vreme de aproape 7 ani, până în momentul în care părinții lui au decis ceva inimaginabil în acele timpuri. să plece (a se citi să fugă) în State, în speranța unei vieți mai bune. voi păstra cu mine mereu amintirea fruoasă a atâtor și a atâtor momente petrecute împreună, fie jucându-ne cu mașinuțele, colorând, descoperind tainele șahului sau ascultând poveștile spuse de bunici. la acea vreme nu am înțeles prea bine de ce a trebuit să plece și eu să pierd o persoană atât de dragă. acum, însă, pricep perfect.
unicul regret rămâne faptul că de mai bine de 22 de ani nu mai știu nimic despre el.

prin urmare, dragul meu prieten  Matei Mihordea, oriunde te vei fi aflând, sper din tot sufletul să citești aceste rânduri.

Thursday 4 October 2012

I'm going slightly mad.

astăzi am auzit (vorba vine, conversația având loc în scris) din nou că muzica pe care o ascult este tristă. și m-a luat cu călduri pe la tâmple. ok. să stabilim de la bun început. nu discutăm gusturi sau genuri, știm cu toții că totul este relativ și că suntem ființe eminamente subiective când ne vine rândul să ne dăm cu părerea cu privire la multe dintre chestiile care ne înconjoară.
și poate că aș fi de acord cu această patalama de tristă dacă aș beneficia și de explicații serioase. majoritatea, însă, se rezumă la a-mi spune că nu este veselă pentru că nu are ritm, pentru că nu este pretabilă, probabil, unei discoteci. stau atunci și mă întreb care oare e mai tristă între asta și asta?
acestea fiind zise, m-am săturat să mi se spună că melodiile care îmi place să îmi gâdile urechile sunt melancolice (a se citi: deprimante). recunosc, însă, că nu m-am gândit niciodată să categorisesc muzica în tristă și veselă. și poate de aici se trage totul. 
eu (și aici intervine subiectivismul) mă raportez la muzică de bună sau de proastă calitate. la senzațiile pe care mi le oferă, la momente (re)trăite la auzul unui sunet acompaniat sau nu de un vers. și hai, să zicem că aș fi de acord cu voi. ce e atât de rău în a asculta muzică tristă?



Monday 1 October 2012

if


if you can keep your head when all about you
are losing theirs and blaming it on you,
if you can trust yourself when all men doubt you,
but make allowance for their doubting too;
if you can wait and not be tired by waiting,
or being lied about, don't deal in lies,
or being hated, don't give way to hating,
and yet don't look too good, nor talk too wise:
if you can dream - and not make dreams your master,
if you can think - and not make thoughts your aim;
if you can meet with Triumph and Disaster
and treat those two impostors just the same;
if you can bear to hear the truth you've spoken
twisted by knaves to make a trap for fools,
or watch the things you gave your life to, broken,
and stoop and build 'em up with worn-out tools:
if you can make one heap of all your winnings
and risk it all on one turn of pitch-and-toss,
and lose, and start again at your beginnings
and never breathe a word about your loss;
if you can force your heart and nerve and sinew
to serve your turn long after they are gone,
and so hold on when there is nothing in you
except the Will which says to them: "Hold on!"
if you can talk with crowds and keep your virtue,
or walk with kings - nor lose the common touch,
if neither foes nor loving friends can hurt you,
if all men count with you, but none too much;
if you can fill the unforgiving minute
with sixty seconds' worth of distance run,
yours is the Earth and everything that's in it,
and - which is more - you'll be a Man, my son!
                                       by Rudyard Kipling