Friday 27 November 2009

sometimes life gives you the finger



viaţa are felul său, simpatico-diabolic, de a glumi cu fiecare dintre noi. menţionez că istorioara ce urmează este perfect adevărată şi că nu ascunde niciun substrat politico-electoral sau vreun atac la persoana implicată care îmi este prietenă. respectiva, fostă colegă de liceu şi facultate cu mine (nu îi voi da numele) s-a decis să se mute în Bucureşti acum ceva vreme, din motive pur personale. cum e o persoană activă, şi-a căutat un serviciu care să o atragă din toate punctele de vedere. după mai multe uşi încercate şi găsite încuiate, i-a fost deschisă cea a Institutului Revoluţiei Române din Decembrie 1989. s-au plăcut reciproc şi aşa a început o frumoasă relaţie de colaborare. toate bune până aici, veţi spune. şi probabil, în pragul plictiselii, vă/mă întrebaţi unde e ironia, gluma, partea cu râsetele. în continuare, vă răspund. trebuie specificat faptul că preşedintele respectivului institut sus-menţionat nu este nimeni altul decât Ion Iliescu. stau şi mă întreb cum a reacţionat acesta când a aflat că, prietena mea şi angajata dânsului poartă, în urma căsătoriei şi ulterior angajării sale în cadrul institutului dedicat revoluţiei din '89, numele de... Ceauşescu.

Wednesday 25 November 2009

A change is clearly taking place.


am renunţat în ultima vreme să mai scriu. aici, mă refer. am renunţat pentru că ceea ce mă înconjura m-ar fi împins să reaştern aceleaşi gânduri care au ajuns să mă obosească în ultimii ani. asta nu înseamnă că acum, dacă am decis să arunc aici cuvinte din nou, gândurile acelea s-au risipit şi e linişte. nu. am ajuns, doar, la simpla concluzie că ceea ce eu numesc Românie nu este ceva material. se află în mine, în anii petrecuţi aici, pierduţi sau câştigaţi, în momentele în care am râs, am fost trist, am sperat, am tăcut, singur ori alături de cei dragi. partea fizică a ţării mele nu va fi niciodată a mea. şi a mea, de fapt. am renunţat să sper asta. le-o las, aşadar lor, celor care se bat cu pumnul în piept că luptă pentru mine. le-o las pentru că am ajuns să înţeleg că cel mai deştept cu adevărat cedează primul. România mea va rămâne în mine, cu tot ce are ea mai frumos, oriunde aş fi, orice s-ar întâmpla. măcar aşa ştiu că de acolo nu mi-o poate fura nimeni. şi că pentru ea mă bat, în primul rând, eu.

and still I stand this very day
with a burning wish to fly away...